Prima ediție a seriei Programul Terra am scris-o în cea mai mare parte în 1997, la Luanda, sub soarele Angolei…
…intitulată “Programul Terra – De ce este Biblia neagră?” – Editura Conexiuni – Sibiu octombrie 1998.
Prima ediţie a avut drept bază decodări din Biblie, Coran, Baghavad-gita, Cartea egipteană a morţilor şi alte texte vechi mai mult sau mai puţin ample. Am publicat cartea în regie proprie, după ce timp de un an primisem pe rând refuzul de publicare al marilor edituri româneşti.
Cele trei mii de exemplare s-au epuizat rapid graţie ce-i drept şi emisiunilor Televiziunii Naţionale TVR 1, care au acordat spaţii largi cărţii în emisiunea “Universul Cunoaşterii” realizat de domnii Mihai Bădescu și regretatul Radu Grozea.
Anul 1999 a adus deja a doua ediţie: “Programul Terra – Un atentat extraterestru asupra omenirii” Editura Conexiuni – Sibiu octombrie 1998 şi o ediţie îmbunătățită a acestei variante în 2001. Au urmat apoi mici tiraje de ediții îmbunătățite, ultima fiind cea din 2008 care conține decodarea numărului 666.
Edițiile trecute au născut dezbateri mai mult sau mai puțin furtunoase. În cazul edițiilor trecute, mulți au achiziționat cartea. Pe piață au fost în diverse variante circa 45.000 – 50.000 de exemplare epuizate de câțiva ani buni.
Variantele vechi sunt deja de mult timp piratate, pot fi citite în format electronic și chiar copiate în propriul computer.
Nu am îngrădit niciodată piratarea, edițiile trecute care pot fi citite liber și complet pe internet. Dintre cei ce au achiziționat cartea, cei mai mulți au încercat s-o citească, o bună parte au citit-o complet și o altă parte, au înțeles cu adevărat mesajul cărții.
A doua ediţie a răspuns unor întrebări pentru care iniţial nu găseam un răspuns coerent.
De asemenea, au fost dezbătute separat programele de inginerie genetică sumerian, asiro-babilonian, fenician, egiptean, dacic, indian şi din America Centrală.
Între anii 1999-2001 cartea a beneficiat de numeroase recenzii, articole în presa românească, emisiuni de dezbatere pe principalele posturi de televiziune şi de radio. A fost o perioadă interesantă, plină, mai ales în condiţiile în care în fiecare zi am muncit în meseria mea de bază.
Sute, mii de scrisori primite în primii ani prin poştă, apoi prin poşta electronică, iar dezbaterile aprinse pe diverse forumuri de discuţii m-au convins să revin în scopul de a vă oferi un produs mai aproape de forma finală, formă care, înţelegeţi, nu va fi scrisă probabil niciodată.
Practic, ultima mică revizuire a PT (Programului Terra) am publicat-o în anul 2008. Multe dintre ideile publicate atunci nu-și mai aveau de fapt locul în carte încă din acea perioadă. Cel mai mare oponent în așternerea pe hârtie a ideilor a fost mereu… timpul, vicleanul timp scurs continuu printre degete, irosit cu alocări neimportante…
Cărțile mele au fost scrise de fapt, extrem de fragmentat, în puținul timp liber pe care l-am avut, viața de anestezist și alte îndatoriri primând mereu celei de scriitor. Nici măcar nu mă consider scriitor, ci doar unul care a pus cap la cap informație și i-a dat apoi o formă. De aceea, chiar și Editura se numește „Conexiuni”. Biroul meu de scris a fost … pe Terra, căci am transformat în birou de scris toate locațiile în care m-am aflat. Părți din această carte sunt scrise în România, în Angola, în Suedia, în Norvegia, în toate clinicile în care am avut contract privat și chiar și în locații de concediu.
Ideea acestei cărți a apărut pe o plajă în Portugalia, unde în concediu fiind, am reluat și redesenat mental Cartea egipteană a morților, în luna octombrie 2018.
Pasiunea pentru decodări de texte vechi a rămas mereu aceeaşi. În anul 2004 am venit în contact cu Zoharul – de departe cea mai curajoasă încercare pentru mintea umană. Surprizele oferite de Zohar (calitate la superlativ a jazului cuantic, coerent), ca şi ultimele descoperiri în domeniul fizicii energiilor subtile şi a geneticii umane m-au făcut să revin asupra subiectului, pentru a vă putea oferi o informaţie reactualizată a PT.
Anii au trecut și mi s-a demonstrat că… toate vin la timpul lor. Noua ediție a PT, cu o revizie detaliată a programelor de inginerie genetică practicate de ființe extraterestre pe Terra, este… aproape gata. Ea conține în special aprofundări ale elementelor de program, din care se remarcă mai ales decodările din Zohar. Această minunată carte holografică dă detalii impresionante asupra anatomiei energetice a ființei extraterestre și a celei umane, aflate în tandem genetic, asupra întregului PIG desfășurat în spațiul vechiului Canaan și nu în ultimul rând, asupra Pomului Vieții, un veritabil computer genetic. Paginile s-au adunat, cartea devenind din ce în ce mai stufoasă. Mă întreb cine o va citi… Eh am scris în primul rând pentru mine și pentru cei care au întrebări existențiale.
În cadrul revizuirii PT, în luna octombrie 2018, pe o plajă la Oceanul Atlantic, am reluat Cartea egipteană a morților.
Surpriza a fost majoră!
În 1997 observasem apartenența programului de inginerie genetică dezvoltat în Egiptul antic, la marele proiect PT. Atunci am descris în linii mari caracteristicile programului desfășurat în Egipt și câteva pagini scrise atunci, chiar vor fi reluate în lucrarea de față. Ceea ce nu am putut vedea acum mai bine de 20 de ani a fost de fapt… ESENȚA Cărții egiptene a morților (CEM).
Această carte minunată, holografică, complexă, exactă, logică, fascinantă, ne prezintă de fapt arhitectura și funcționalitatea Pomului Vieții al zeilor Egiptului Antic. Pomul Vieții, prezent în toate religiile antichității nu este nici măcar denumit astfel în Cartea egipteană a morților, nu este denumit nicicum, nici măcar nu este denumit… UN COMPUTER GENETIC!
Știu, putem denumi Arborele Persea al egiptenilor drept Pomul Vieții, dar echivalența nu este la fel de clară ca în Zohar.
Cartea egipteană a morților este de-a dreptul fascinantă!
Prezentarea generală sau parțială, detaliile structurale, detaliile de funcționalitate, coroborate cu științele moderne și mai ales cu alte echipamente asemănătoare ale celorlalți zei, m-au pus în fața brevetului de astăzi și anume definirea Cărții egiptene a morților ca o descriere detaliată a arhitecturii și funcționalității unui computer genetic, capabil să transforme sufletul egipteanului antic standard în expresia genetică energetică a ovulului fecundat extraterestru sau mai bine zis a zigotului extraterestru (celula ou).
Acest ou energetic de suflet extraterestru este structura energetică din care se obține apoi o ființă extraterestră, în carne și oase, exponentă a civilizației extraterestre creatoare a programului de inginerie genetică din Egipt.
Întregul program de inginerie genetică dezvoltat de zei în Egipt este baza modalității de reproducere a zeilor Egiptului, respectiv a unei supercivilizații galactice cu reproducere asexuată. Producția de celule ou – zigoți a avut loc pe Terra, în programul propriu de inginerie genetică dezvoltat de zei în Egiptul Antic.
Practic, am lucrat doi ani la decodarea Cărții egiptene a morților și a textelor asociate, ceea ce a întârziat și mai mult o nouă ediție a PT. Mai mult decât atât, această carte este într-un fel complementară Zoharului, ceea ce m-a dus la regândirea unor aspecte tehnice din Zohar.
Deoarece datele sunt multe și complexe, m-am hotărât într-un târziu să fac o carte separată din acest subiect. Subiectul merită explorat până în cele mai mici detalii care se pot extrage din „Cartea egipteană a morților”. Practic, întreaga carte este parte a noii ediții a „Programului Terra” (PT).
Obiectul acestei cărți este computerul genetic folosit de zeii Egiptului antic.
Pentru cei mai mulţi dintre dumneavoastră, cartea de faţă aduce în prim plan o cantitate mare de informaţie, din diverse domenii. Am avut dificultăţi în a găsi calea cea mai simplă de sistematizare a materialului. Tabloul general al “Programului Terra” este mai larg decât pare la prima vedere; de aceea este imposibil de cuprins toate detaliile dintr-o singură privire. În cartea de față avem doar o secțiune a PT. Oricum, ca să înțelegeți, sunt nevoit să adaug decodării majoritatea elementelor tehnice, derivate din științele moderne, care ajută pătrunderii informației.
Sper că prezentarea mea va fi uşor de urmărit pentru cititorul care o va aborda pagină cu pagină.
Şi-acum, la muncă!
Lectură plăcută…..
Toni Victor Moldovan